marți, ianuarie 31, 2006

PARCĂRI NERENTABILE

În Alba Iulia bugetul local iese în pierdere
Parcările cu plată nu s-au dovedit a fi o afacere rentabilă pentru edilii din Alba Iulia. Încasările din bugetul local au scăzut cu 250 la sută, în trei ani de la înfiinţarea acestora. Amenzile nu mai au efect asupra conducătorilor auto care încalcă legea, pentru că ajung prea tîrziu sau nu mai ajung de loc. /
Parcările private din Alba Iulia sunt ameninţate de faliment. Administraţia locală nu mai ştie cum să gestioneze situaţia. În trei ani, de când s-au înfiinţat parcările cu plată, încasările firmei care a concesionat activitatea de la Consiliul Local s-au diminuat cu aproximativ 50 la sută. Unii şoferi plătesc pentru că se tem că altfel, s-ar trezi cu roţile blocate. În schimb, cei care nu plătesc ştiu că angajaţii de la parcări nu au voie să le blocheze roţile. Iar amenzile de la autoritatea locală nu îi sperie. Şi asta pentru că, din cauza birocraţiei, de cele mai multe ori, procesele-verbale de constatare a contravenţiei ajung cu întârziere. Din acest motiv, primăria municipiului a fost acţionată în instanţă de mai mulţi dintre şoferii amendaţi. În unele cazuri, administraţia locală a şi pierdut unele procese-verbale, fiind nevoită să-i despăgubească pe şoferi. Astfel, serviciul public de parcări cu plată a ajuns să aduca mai multe pierderi decât caştiguri bugetului local. O parte dintre consilierii locali cred că singura soluţie ar fi desfiinţarea acestor parcări.

Niciun comentariu: