Editorial de Andreea Rosca - 3.03.04

Trei pacate ale romanilor



Intr-un local, doua femei foarte tinere si un copil se asaza la masa rezervata de altcineva si refuza sa se mai ridice. La un semafor, una dintre masini se asigura temeinic si apoi trece pe rosu. In alta parte a Bucurestiului, un sofer prost crescut dar grabit depaseste in tromba, pe contrasens si cu mana pe claxon, o coloana de masini oprita la semafor. Intr-o zi superba de primavara, o familie iesita in parc, la o plimbare, arunca toate resturile de la pufuleti si sucuri in spatele bancii. Sunt scene cu care ne intalnim fiecare dintre noi, aproape in fiecare zi. Probabil ca lista ar putea fi completata cu sute de gesturi cotidiene pe care le observam, le catalogam drept proasta crestere sau mitocanie si le ignoram. Din pacate, aceasta lipsa de respect fata de reguli si conventii pare a fi, de fapt, adevarata noastra problema, atat ca indivizi, cat si ca natiune. Soferii care trec pe rosu au impresia ca regulile sunt facute pentru catei, ei nu au timp de pierdut si, oricum, pedeapsa pentru incalcarea legii este rar dusa pana la capat intr-o tara in care mai toti au cate o pila prin Politie. La un nivel mai inalt, aceasta mentalitate a fost dezvoltata de catre politicieni si de catre cei alesi in administratia publica, iar tupeul a devenit cu atat mai mare cu cat nici macar un singur caz important nu a fost rezolvat in favoarea bunului-simt. Greu de spus daca dispretul fata de reguli s-a propagat de sus in jos sau de jos in sus, cert este ca aproape un popor intreg traieste drama unei existente in care fiecare aplica propriile legi. Studiind mai departe lucrurile care se intampla in jurul nostru este usor de observat felul in care nu ne intereseaza decat ceea ce se petrece sub nasul nostru. Un individualism exagerat pare a fi trasatura cea mai clara a cetateanului roman de la inceputul secolului 21. In afara cazului in care vecinul a luat foc si este spectacol, soarta celor din jur ne este indiferenta. Felul in care copiii sunt educati sa nu imparta si altora din ceea ce au, lipsa de reactie la dramele si problemele celor din jur echivaleaza, la nivelul mai larg, cu destramarea societatii civile. Implicarea in orice lucru care depaseste interesul personal al fiecaruia este aproape o utopie. De aici lipsa de grija pentru lucruri banale, cum ar fi spatiul din fata blocului sau curatenia strazilor: acestea nu ne privesc, este treaba altcuiva sa rezolve problema, noi avem alte treburi, mult mai importante. Munca altora este, in general, neinteresanta. Pentru ca fiecare are propriile treburi, traim astazi intr-o societate destramata din punctul de vedere al initiativei sociale, iar aceasta stare a facut posibila ascensiunea politica a unor lideri care nu au avut si nu au de dat socoteala nimanui. Un al treilea lucru ce poate fi lesne observat si care, din pacate, pare a ne caracteriza este lipsa de initiativa si de interes pentru tot ce nu poate fi imediat cuantificat in bani sau avantaje. In schimb, imaginea si aspectul exterior devin din ce in ce mai importante: o abordare superficiala care ascunde lipsa de substanta. Asa cum un fard, o coafura si o haina de firma nu reusesc sa ascunda adevarata calitate a omului, un parc mai curat, trei banci noi si un monument stupid nu vor putea ascunde niciodata mizeria unui oras sau a unui sector. Lipsa de interes pentru reguli, pentru cei din jur si pentru cauzele pro bono a produs societatii romanesti mai mult rau decat orice guvern de pana acum. In plus, a permis ascensiunea si mentinerea in varf a unor lideri politici de cea mai joasa speta.