sâmbătă, mai 07, 2005

despre singuratate

Singurãtatea nu e întotdeauna consideratã ca pãgubitoare. Din ce în ce mai des, observatorii opereazã o distinctie importantã între singurãtatea suportatã si cea liber consimtitã. Numãrul persoanelor care aleg cu bunã stiintã modul de viatã solitar sporeste zi cu zi în societatea occidentalã modernã
In alte vremuri, singuraticul era asimilat deseori cu pustnicul. Ceva mai aproape de noi, sentimentul de mizantropie s-a bucurat de o adevãratã recunoastere culturalã. Alceste, eroul lui Molière, spune : " Je veux qu'on me distingue ; et pour le trancher net, l'ami du genre humain n'est point du tout mon fait ".
Azi, optiunea pentru singurãtate nu e mai e o consecintã a unei optiuni filozofice, religioase sau caracteriale, ci una a însui modului de viatã.
Observatorii noteazã sã singurãtatea, nu e chiar o optiune liber consimtitã, nu e chiar un lucru rãu. Singurãtatea alergãtorului de cursã lungã, de exemplu, dã satisfactii celui care o resimte. Singurãtatea omului aflat la putere, de asemenea, devine un fenomen rãspîndit în societatea occidentalã contemporanã în care responsabilitatea realã e din ce în ce mai mult distribuitã pe scara socialã.
Psihologic vorbind, o prietenie este un fel de acord partenerial, stipuland drepturi si obligatii mai mult in registrul implicit decat in cel explicit, asa cum se intampla in cazul casatoriei. Imposibilitatea de a sustine un astfel de acord nu are consecintele unui divort, de exemplu. Desfacerea unui cuplu (a unei prietenii) este mai putin spectaculoasa decat un divort (partaj, atribuirea copilului, mutarea din locuinta etc). Daca un divort are, de regula, un vinovat, despre prietenie (cuplu) nu putem gandi la fel. Desfacerea unei prietenii este rezultatul unei incompatibilitati pe care nu o judeca cineva exterior si nici nu are consecinte materiale.
Doi oameni singuri au trait o vreme in uniune liber consensuala si tot in consens au decis sa redevina oameni singuri. Nimeni nu are de reprosat nimic, fiecare din cei doi, insa, isi traieste despartirea dupa cum se pricepe. ..oameni suntem si gresim. Cand treci printr-o despartire, intr-adevar ai nevoie de un prieten care sa-ti fie alaturi. Insa prietenul nu poate fi acelasi care iti provoaca durerea - logic, nu? De aceea, cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa intrerupi total legaturile cu el, macar pentru un timp ("un timp" inseamna cateva saptamani, cateva luni - in nici un caz doua zile). Bine ca exista posta electronica sa comunici ce simti,asta ca sa nu ti inauntrul tau.Nu astepta neaparat raspuns.Dupa despartire, mai ales daca ati fost impreuna mult timp, ai nevoie de timp ca sa te regasesti, sa-ti amintesti cum e sa fii numai tu cu tine, sa iti dai seama cine esti acum, dupa experienta unei relatii serioase.
ce zic specialistii de alte greseli posibile dupa o despartire
,,Greseala nr. 3: "Niciodata nu voi mai gasi pe cineva ca el"
Bineinteles ca nu vei mai gasi pe cineva ca el. Vei gasi pe cineva mai atent, care te va iubi mai mult si te va face mult mai fericita. Hai sa gandim logic: nimeni nu iese dintr-o relatie in care se simte bine. Oricat de mult te-ar durea, trebuie sa admiti ca nu era fericit cu tine, de asta te-a parasit. In cazul in care el nu era fericit, nu avea cum sa te faca pe tine "happy". In concluzie, mai bine ca s-a terminat. Este preferabil sa fii parasita decat jumatate a unei relatii suferinde.,,
Pentru Ema cateva sfaturi.

Niciun comentariu: