Mai poate fi astazi Blajul,mica Roma?!

In data de 21 septembrie 2004 a avut loc la Academia Romana, in

amfiteatrul "Heliade Radulescu", un simpozion cu tema "250 de ani de la deschiderea primelor scoli sistematice romanesti", simpozion in cadrul careia si PSS Virgil Bercea a tinut un discurs in care a facut o prezentare a Scolilor Blajului, evolutia acestora si a modului in care, de la Blaj, scoala romaneasca s-a raspandit in principatele romane. A continuat vorbind despre Scoala Ardeleana si despre rolul ei in cultura romaneasca, despre corifeii Scolii Ardelene, despre Biblia de la Blaj dar si despre martirii Bisericii Unite din sec. XX.

Acum, prin bunavointa Preasfintiei Sale, va pun la dispozitie intregul material prezentat in cadrul acelui simpozion, material

Aniversarea a 250 de ani de la deschiderea Scolilor de la Blaj

Inalt Preasfintia Voastre,Domnule Presedinte,Domnule Ministru,

Domnilor academicieni,Doamnelor, Domnilor

O aniversare este un moment de bucurie, un moment de bilant, un moment de multumire:

- ne bucuram pentru ceea ce Blajul prin Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica si Scolile întemeiate la confluenta Tarnavelor si a vremurilor a realizat prin timp pentru cultura si spiritualitatea poporului roman. Bucurie nevinovata si binecuvantata pentru ca pe „pamantul sfant al Blajului” au scris cu litere de sange un Sincai, un Samuil Micu, un Petru Maior dar si un Vasile Aftenie, un Ioan Suciu sau un Alexandru Todea. Primii au avut ragazul sa alcatuiasca teorii, sa întemeieze scoli sau sa traduca biblii spre folosul tuturor romanilor iar altii au avut taria martiriului prin temnite si gulaguri romanesti spre trainicia

demnitatii si a libertatii aceluiasi popor.

- la ceas aniversar, putem face un bilant al învataceilor si al

dascalilor care s-au perindat prin aceste Scoli, respectiv a realizarilor pe care acesti elevi si profesori le-au daruit tarii, natiunii si lumii.

Chiar daca prin colbul vremii memoria oboseste, prin tomuri, documente si arhive istoria nu uita pe marii barbati ai neamului care si-au tocit coatele si si-au ascutit inteligentele pe bancile scartaitoare sau prin biblioteci cu bolti arcuite ale unui Blaj legendare de acum.

- si, tot la aniversarea Scolilor, trebuie sa multumim întai de toate Domnului care a binecuvantat aceste locuri cu atatea daruri, sa multumim acestor truditori într-ale cartii care au creat perspectivele Scolilor si sa multumim celor de astazi care mai stiu sa se adape înca de la fantanile darurilor”cum le-a numit fondatorul, episcopul Petru Pavel Aron.

1754 ramane pentru noi romanii, marele început - „de aici a rasarit

soarele romanilor” afirma Ion Eliade Radulescu în 1848 în fata Catedralei si a Scolilor din Blaj; 1754 este marele început al dezvoltarii culturii romanesti. Introspectiile filosofico-istorico-literare ale lui Varlaam, Dosoftei, Nicolae Milescu sau Antim Ivireanul facute cu un secol înainte, confirma valoarea Scolilor Blajului pentru cultura si spiritualitatea noastra. Nimeni si niciodata nu va putea suficient de mult elogia si cinsti acest început la Blaj si pe deschizîtorul „Scoalelor”, episcopul Petru Pavel Aron.

Lui Inochentie Micu-Klein i se datoreaza întemeierea institutiilor

culturale ale Blajului, în sensul concret si material. In aceste institutii se vor regasi, dupa ani îndelungi de însusire a unor cunostinte înalte în mari universitati europene de traditie, oameni ca Grigore Maior,Silvestru Caliani, Atanasie Rednic, Gherontie Cotorea, Gheorghe Sincai pe care, curand îi va chema destinul misionar al dascaliei romanesti de obste. Imaginea Maicii Roma, revelatia originii noastre din puternica ginta latina, constiinta latinitatii limbii si a continuitatii de drept istoric a romanilor pe teritoriul pe care îl populeaza au devenit bunuri personale ale unor ardeleni proveniti din poporul de rand, multi dintre ei fii de iobagi. Cu un secol în amonte, aceste cunostinte erau accesibile doar unor Principi luminati ca Petru Cercel si Dimitrie Cantemir,

sau marilor boieri-cronicari ca Grigore Ureche, Miron Costin sau

Constantin Cntacuzino. Temelia ontologica a istoriei romanilor a fost, este si va fi, atasamentul înflacarat fata de limba lor, coboratoare din latina Romei. Marele istoric postrenascentist Antonio Bonfini scria, scrutand trecutul îndepartat al romanilor, ca acestia “nu se lupta atat pentru viata, cat mai ales pentru salvarea limbii”. Iar, Timotei Cipariu afirma: „poporul roman a tinut totdeauna mai mult la limba si istoria sa decat la viata…”.

Daca vom înlatura ceata vremii, nu este greu sa refacem scena acelei

toamne de neuitat, cand pruncii romanilor au nazuit din satele lor sarace spre o cetate de lumina, proaspat aprinsa la confluenta Tarnavelor, asezata în centrul aproape geometric al lumii romanesti, spre Blaj.

Neuitatul episcop Petru Pavel Aron a deschis atunci, dintr-o data, trei scoli cu tot atatea trepte de învatatura. Una a fost „scoala de obste”, în care copiii învatau, dupa o traditie veche, scrisul, cititul si cunostintele religioase de baza, toate în limba romana. O putem numi cu termenul actual de scoala primara. A doua treapta, cu caracter de gimnaziu, se numea “scoala latineasca”, în concordanta cu întreaga pedagogie a Europei aflate înca în imperiul limbii latine, pentru noi limba stramosilor. Cu toate acestea, elevii gimnaziului erau obligati sa urmeze si cursurile “scolii romanesti” sau primare, pana la însusirea optima a limbii romane literare din vremea aceea. A treia treapta a fost deschisa ca liceu teologic superior, din care în deceniile urmatoare se va dezvolta, treptat, facultatea teologica de la Blaj. Nu este greu de vazut în aceasta structurare o constructie pedagogica aproape perfecta, care asigura succesiunea promotiilor de învatacei în flux constant, spre treapta

superioara de studiu a vremii.

Evolutia în timp a acestei structuri de început s-a datorat urcarii în scaunul vladicesc de la Blaj a episcopului Grigorie Maior care a

reorganizat învatamantul teologic la nivel superior, apoi lui Ioan Lemeni care a ridicat studiile de teologie si filosofie la rang universitar, mai apoi sub Alexandru Sterca Sulutiu scoala secundara s-a transformat înliceu cu 8 clase pentru ca sub Vasile Suciu, Blajul sa devina un adevarat oras al scolarilor.

Este impresionant sa urmaresti itinerariile copiilor de tarani veniti din toate colturile tarii sa ia lumina de la Blaj, în vremuri cand un drum din Chioar, Maramures sau Salaj dura zile obositoare în sir. S-au creat si s-au batatorit astfel drumuri cu un dublu sens, spre si dinspre Blaj, pe sleaul carora veneau taranusi încaltati în opinci si se întorceau, dupa ani de studii, carturari iubitori de limba, de cultura si de neam.

In Scolile Blajului si prin ele s-au ridicat si afirmat marii creatori ai Scolii Ardelene, un Samuil Micu, cel care a dat tuturor romanilor Biblia de la 1795, un scriitor de „cronici” si „aspru muncitor fanatic” (N. Iorga) precum Gheorghe Sincai sau un genial propagator de idei nationale ca Petru Maior. Un flux al pioseniei si dragostei de neam a facut ca o generatie dupa alta de absolventi ai marilor universitati europene, Roma, Viena, Paris sa revina la modestele catedre din Blaj, încarcati cu cunostinte cum nu se mai cunoscusera la romani. „Faclia aprinsa la Blaj, …, nu se va stinge vreodata. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o numai în mainile vrednicului sau urmas, Petru Pavel Aron; el a încredintat-o sutelor si miilor de tineri ardeleni care au învatat de-atunci în Scoalele Blajului” spune Mircea Eliade.

Faclia aprinsa la Blaj a fost purtata de un Gheorghe Lazar la Bucuresti unde a deschis prima scoala romaneasca; de un Ion Maiorescu care a plecat la Craiova sa raspandeasca lumina primita în Blajul greco-catolic; primul sentiment de traire national romaneasca la Cernauti l-a implementat Aron Pumnul, dascalul de romana al lui Eminescu, plecat tot de pe bancile Scolilor din Blajul. „Limba, literatura si cultura romaneasca moderna poarta pecetea faurita la Blaj – cu cate lacrimi, cu cat sange si cu cat geniu o stie numai istoricul care si-a închinat viata cercetand aceasta epoca eroica” conchide Mircea Eliade.

Prin Scolile deschise de Biserica Unita la Blaj, prin aceste „fantani ale darurilor, … a tuturor de toata varsta”, cum le chema Petru PavelAron, romanii au pus un picior în Europa luminilor care putem spune a prefigurat Europa popoarelor unite de astazi.

Sincopa de aproape 50 de ani prin care a trecut Blajul nu a reusit sa nimiceasca marile idealuri, în ciuda atator forte potrivnice, iar

speranta în adevarul si dreptatea cauzei se confirma „într-o noua primavara” cum spune Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, chiar daca aceasta primavara este înca destul de capricioasa, spunem noi. Primavara Bisericii Greco-Catolice si a Scolilor Blajului tine de speranta în lucrarea proniei lui Dumnezeu care este si primul si ultimul care ocroteste si iubeste cu adevarat Blajul.

Multumesc Academiei Romane, presedintelui ei, Domnului Profesor Eugen Simion ca a promovat aceasta Sesiune Solemna pentru a aniversa cei 250 de ani de la Deschiderea primelor Scoli sistematice la Blaj.

21.IX.2004 Virgil Bercea

De la Vasile Bouleanu .

Desteapta-te romane ! Esti singur pe lume.