starea de fapt

Vei spune ca asta e viata si eu voi spune ca asta nu e viata/si mai apoi cat echilibru pe o sarma-n singuratate.../Pentru ca nu poate fi vorba despre iertarea crimelor/ci numai despre macul ingropat care se catara si plange...Virgil Mazilescu

Vine o vreme cand trebuie spus lucrurilor pe nume. Cand cei care, acum-aici, asteptand acel maine, trebuie sa gandeasca indelung la scenariile care pot fi impuse poporului roman pe linia dreapta a aderarii la Uniunea Europeana. Cu ce plecam la drum? Cu o industrie ramasa la nivelul anilor 70. Sunt altii care produc mai ieftin si mai bun. Dupa 90 am exportat petrol, aluminiu, lemn - mai avem ceva? In acesti ultimi cincisprezece ani am epuizat toate rezervele. S-a dus pana si fierul vechi. Unii s-au pus sa demonteze sinele de cale ferata. In locul unui Vasinski occidental am avut parte de dirijori -alesi de noi, vezi Doamne! - care au contribuit profesionist la atingerea acestui moment al dezastrului. A cui a fost aceasta idee de aducere in sapa de lemn pentru a ne vinde pe nimic? Inca mult mai rau: pentru a ruga sa fim cumparati! Cei ce ne-au bagat in cusca ne-au folosit si nu putem fi - inca - eutanasiati. De unde a venit „numirea“ paznicilor nostri? De la acele Inalte Porti care acum ne arata cu degetul: sunteti infirmi, nu aveti fata comerciala pentru UE. Reprosul major pe care il fac multi gardienilor-liderilor „capitalisti“ este renuntarea la orice proiect national. Am fi putut sa ne imprumutam si sa facem noi autostrazi? Ce am fi transportat pentru a face rentabile respectivele autostrazi? Am fi primit un loc de munca stand cu mana intinsa pentru a fi globalizati? Ce am fi produs pentru a intra pe piata? Si cu cine? Cu fostii „dictatori proletari“, cu fostii „stapani ai mijloacelor de productie“ - vai de ei si de noi! - care veneau la serviciu doar ca sa se odihneasca si, desigur, sa fure ceva? Am putea sta de vorba despre acest popor cu frica lui Dumnezeu, popor azvarlit intr-o tragica experienta istorica, alungat din datina sa spre a intra in fabricile hiperpoluante, importate din Occident. Unde e granarul Europei, unde petrolul romanesc? Parca nici pamantul pe care-l calcam nu ne mai rabda. Avem aproape doua milioane de romani plecati sa slugareasca Occidentul; dar au plecat destui sa faca rele, sa ne faca de ras. Au si ramas destui care taie frunza la caini sau sunt subiecte pentru prima pagina a ziarelor. Fabrici din paleolitic, muncitori in asteptarea salariilor compensatorii, un aparat administrativ, corpul medical, cei din justitie si invatamant - prost platiti, deci coruptibili, subsolul gol pana la zece mii de metri, padurile-cioturi. Societatea romaneasca a inceput perioada postrevolutionara ca americanii dupa anii 20. Prohibitia (respectiv perioada postdecembrista) a permis aparitia marilor gangsteri, a marilor averi. Atunci-acum banii trebuie sa produca alti bani. Si in conditii de maxima siguranta. Atunci-acum gangsterii doresc statul de drept, cu institutii care sa le asigure o viata burgheza tihnita. Nomenclatura de rezerva s-a constituit intr-o echipa ce se vrea reprezentativa: o va lua Occidentul in brate? Si daca nu, pe cine? Puneti mana si cautati o recunoastere europeana, stimati sau nestimati burghezi! Noi am vrut schimbarea si libertatea. Nu stiam - la inceput - de ce o vreti si voi. Ati mediatizat destule exemplare scolite in Occident, dar marionetele nu stiu decat sa ia pozitia de drepti in fata celor care le-au propulsat in icoane de „salvatori ai neamului“, in „stindarde ale democratiei de tip occidental“. In acest an, cel al alegerilor, unii vor trage spre Est, altii spre Vest, dupa cum au foaia de drum si ordinul pe unitate. Doar acestia conteaza; ceilalti, cei multi, asista la spectacole pe care Nenea Iancu nici nu le-a visat. Productia de paiate, diversiuni, manipulari, inscenari, partide de buzunar, ziare personale, politicieni de cumetrie creste ca Fat Frumos. Oamenii necesari si devotati ca sa numere voturile nu pot fi decat cei cu dosarul plin cu „fapte frumoase“. Daca uita sa numere „conform“ li se arata pisica si sunt scosi si de pe listele celor care decid impartirea fondurilor comunitare. Vor veni multi bani de la Unitatea Europeana si cei care ii trimit au obligatia sa urmareasca modul in care sunt cheltuiti. Spectrul politic european actual evolueaza evident spre centru-dreapta. Poate este o incercare de raspuns la forta americana, la petrolul rusesc. Ce politicieni gasesc europenii pe pamantul nostru parjolit? Vom completa parlamentul european cu parlamentari social-democrati? Vor dori occidentalii sa colaboreze cu cei corupti? Si daca ar fi incoruptibili pe aici - cam cati sunt? Chiar are nevoie Occidentul de maini curate, sau dirijam atentia opiniei publice spre tot felul de camatari, hoti de buzunare? Se vor gasi mereu facatori de noi dosare, noi armaghedoane care sa indrepte consilierii UE spre oamenii devotati cauzei. Din fericire - pentru cei hotarati, din nefericire - pentru nehotarati, avem doar trei optiuni. Stindardele se vor diferite si nu prea sunt. Doar pe ici, pe colo sunt alti oameni. Va castiga cel ce va spune: ma lepad de Satana. Unii spun ca stim ce ne asteapta. Pentru ca stim cine numara voturile. Viitorilor - ca si actualilor- Mari Maestri nu le pasa. Un Nicola di Bari autohton (cu care ne-am petrecut copilaria, adolescenta) se intreba, in preziua plecarii sale pentru totdeauna, daca vor veni oameni la inmormantarea sa. Marii nostri politicieni - credinciosi, atei, liber-cugetatori - se gandesc la acea clipa? La inexistenta fantana din marginea satului, in calea calatorului obosit? Prin anii 70, aflandu-ma la specializare intr-un spital bucurestean, am asistat la o scena terifianta. Un batran cu baston, abia tarandu-se, ajunge la lift. Usa se deschide si este scoasa o targa pe care se afla - banuit prin cearceaf- un cadavru. Batranul se da inapoi, speriat. Scosul targii da cearceaful la o parte. Si atunci batranul cade in genunchi si, cu mainile impreunate, parca rugandu-se, baiguie printre lacrimi: asta e securistul care m-a schilodit, asta e neomul care mi-a distrus viata; exista un Dumnezeu! Un singur Dumnezeu!

Echipele reprezentative, folosind aceleasi lozinci cu bune intentii, au pornit impreuna, continua impreuna. Chiar daca ajung in iad.

Alexandru Ciocalteu