miercuri, septembrie 22, 2004

Sophia Loren, legenda filmului italian, a implinit 70 de ani

yesShowbiz & Fun





Lumea filmului i-a adus un omagiu celebrei actrite Sophia Loren, care a implinit 70 de ani. Frumoasa italianca a fost unul dintre sex-simbolurile secolului XX. Intr-o cariera desfasurata pe parcursul a catorva decenii, artista a cucerit inimile a milioane de cinefili din intreaga lume.

Sophia Loren s-a nascut la 20 septembrie 1934, la Roma. Inca din tinerete, italianca a atras privirile prin frumusetea ei si a devenit in scurt timp un model de succes. Nici concursurile de frumusete nu i-au fost straine, Sophia castigand numeroase premii.



De mica, italianca a fost fascinata de lumea teatrului si a filmului si petrecea ore in sir urmarind spectacole, cu speranta ca va ajunge candva la Hollywood. Norocul i-a suras frumoasei italience. In timp ce asista la un concurs de frumusete, Sophia a fost remarcata de celebrul regizor Carlo Ponti, care i-a propus sa vina la probe pentru un film.



Eforturile Sophiei de a-si realiza visul au fost ingreunate insa de criticile primite din partea echipelor de filmare, care o gaseau prea grasa si rebela pentru a juca in filme. Insa, surprinzator, tocmai caracterul Sophiei i-a adus in timp consacrarea ca diva a marelui ecran. De-a lungul carierei, Sophia Loren a jucat in peste 100 de filme si a primit de doua ori Premiul Oscar.



Ultimul film in care a jucat, "Between Strangers", a fost lansat anul trecut. Sophia Loren participa frecvent la evenimentele legate de lumea filmului. Ultima aparitie a avut loc la Festivalul de la Venetia, unde venerabila doamna a marelui ecran a atras, si de data aceasta, privirile admirative ale fanilor, dar si ale mult mai tinerilor ei colegi.



Romania Libera, 22 sep 2004









Niciun comentariu: